Ex abrupto

Ştii!
oglinda minte, minte,
nu-i acelaşi bob de linte,
nu sunt ochii mei de fier,
părul tot îngână…pier,
pergamente-nfăşurate
fac cocioabe, nu palate,
pe fundaţii, vechi picioare,
când plimbate, când rumoare.

Ştii!
oglinda-i clipă, clipă,
din a timpului aripă.
dmd.

 

Anunțuri

Ruşinea

Ruşine şi strigăt din lacrimă prinsă
de-o pleoapă mai rece şi fostă încinsă,
  mi-e ciudă pe toamna distins colorată
ce-mi toarce-n lăuntru,
se-ncumetă toată,
să ia în arendă un bun personal,
numitul meu suflet…în parte banal,
numitul meu bun…adesea nebun,
îmi spune că-i toamnă,
nu ştiu ce să-i spun,
îmi tace cum frunza se leagănă moartă,
o lacrimă pică…
ruşine consoartă!
dmd.

Confidenţă

Nu numai pletele
şi formele şi zâmbetul,
sigur că notele
reinventează cântul,
nu numai gânduri
ordonă o fugă,
sigur că sufletul
nu îndrăzneşte,
nu desluşeşte…
alb într-o rugă.
dmd